Pasari

Dacă cineva, ajuns întâmplător la o expoziţie de păsări, rămâne uimit de marea varietate a caracterelor de rasă (talie, greutate, forme corporale, culori ale penajului etc.) sau dacă trecând în vizită la o familie prietenă este impresionat de frumuseţea unor păsări care le populează curtea, găseşte argumente pentru a se preocupa de creşterea unor asemenea păsări.
În cazul în care în curtea locuinţei sale are deja nişte păsări care îi asigură produse avicole proaspete, îşi poate face planul de a le înlocui cu păsări în mod deosebit frumoase, dar productive, dacă a fost impresionat şi de festivitatea premierii şi, de ce nu, de valoarea premiilor sau de preţurile la care se negociază aceste păsări, îşi poate propune, de aseme¬nea, să le schimbe pe cele pe care le are în curte; în sfârşit, dacă nu a crescut deloc păsări, dar are la dispoziţie o curte potrivită îşi propune ca afacere sau ca hobby, să crească păsări de producţie sau de frumuseţe cu care să participe la expoziţii în ţară sau în străinătate.
Hotărând deci să crească păsări de rasă, stabileşte, în primul rând, orientarea crescătoriei, dar evaluând mai întâi posibilităţile concrete de infiinţare a acesteia: existenţa unei suprafeţe suficiente de teren în curte, nu departe de locuinţă, disponibilităţile financiare pentru a construi un adăpost corespunzător cu utilajele aferente şi pentru achiziţionarea materialului de reproducţie şi a furajelor, precum şi disponibilităţile de timp liber pentru desfăşurarea activităţilor de reproducţie, creştere, întreţinere, selecţie etc.
Pentru un bun demaraj al acţiunii, o primă preocupare de reală importanţă este docu-mentarea, efectuată în mod serios din lucrări de specialitate adecvate scopului. Poate fi utilă, de asemenea, vizitarea câtorva crescători bine organizaţi, ca şi sprijinul asociaţiei de crescători din zonă. O dată rezolvate acestea se poate hotărî cu ce să înceapă.

CE SPECII, RASE ORI VARIETĂŢI SĂ CREŞTEM
Convenţia ONU asupra diversităţii biologice cuprinde prin FAO în lista de supravegbere a diversităţii animalelor domestice (WATCH LIST of DOMESTIC ANIMAL DIVERSITY) toate animalele domestice, inclusiv rasele de păsări şi animale mici. Acestea din urmă constituie şi obiective ale Asociaţiei europene de Avicultură şi Cunicultură (AECA), ca şi ale Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici din România, cu preocupări de păstrare nealterată a genotipului caracteristic, fără pierderi sau transferări de gene. Dintre acestea, cele mai frecvente în expoziţii sunt rasele de găini, alături de care mai apar curci, gâşte, raţe, bibilici, păuni, prepeliţe şi fazani, dar şi, uneori, în expoziţii aparte, porumbei, iepuri, mici rozătoare şi animale de blană.
Cei mai mulţi crescători se orientează către rasele de găini. Alegerea raselor se face desigur în primul rând după preferinţe legate de exterior, dar, eventual, şi de măsura în care rasa combină însuşirile de exterior cu unele însuşiri de producţie urmărite de crescător. Astfel, se pot lua în consideraţie una sau mai multe din rasele mai jos prezentate, dintre care majoritatea există în ţară, în mai multe varietăţi de culoare.
Rase foarte grele: Cochinchina. Brahma sau, încă neajunse în ţara noastră, rasele americane Iava, Jersey.
Rase grele, dar care în ţara noastră au pierdut ceva din greutatea standard: Faveralle. Dorking, Langshan.
Rase combatante: Aseel, Malaez, Indian (Cornish), Orloff sau, încă neajunse în ţara noastră, rasele de origine japoneză dintre care, deja apreciate în vest, Nagoya. Satsuma Shamo.
Rase uşoare, colorate: Ita1iană, Ancona, Minorca, Andaluză, Spaniolă. Hamburg, La Bresse.
Rase mixte de tip clasic: Rhode — Island, Wyandotte, Plymouth, New — Hampshire, Australorp, Rheinland, Ramellsloh, Welsum, Orpington, Amrock, Sussex etc.
Rase pitice propriu — zise, cu greutăţi de 500 — 600 g, care în acelaşi timp au şi alte ca¬ractere de frumuseţe: Bantham, Sebright (cu aripi brăzdând pământul), Japoneză frizată, Japonez berc, Chabor cu coadă de veveriţă etc.
Rase pitice, provenite din rasele mari (prin transferul genei responsabile): Brahma, Cochinchina, Wyandotte, Gât go1aş Paduană şi multe altele (practic toate rasele mai cunoscute).
Rase cu particularităţi ale capului: tipuri rare de creastă (Creve — coeur, La Fleche), moţ mare (Houdan, Paduană, Olandeză).
Rase pentru particularităţi ale penajului: Găina de mătase (Negresse), Găina de porţielan (Milles fleurs), Gât golaş de Transilvania, Rase cu coadă lungă (Phoenix, Yokohama) etc.
Rase care produc ouă albastre: Araucană.
Rasele de producţie ameliorate pot constitui un material interesant pentru creşterea păsărilor de expoziţie, cu condiţia să se înceapă cu un material corespunzător ales (cu avizare a asociaţiei generale şi a colegiului de arbitri) şi să se efectueze o selecţie îndelungată pe baza unui plan unic care să conducă la stabilizarea unui tip de expoziţie.
Celelalte specii de păsări, cu excepţia porumbeilor, există în mai puţine rase decât găinile în ţara noastră putându-se găsi în prezent doar următoarele rase în puritate genetică:, gâşte — Emden uşor, Chineză şi Toulouse uşor, raţe — Campbell, Alergătoare indiană şi Leşească (Barbarle); Curci — bronzate (Braşov), Rase parentale mari şi mici (Bacău): fazani — comun de vânătoare, argintiu şi auriu; păuni — albastru, verde, alb si bălţat: bibiIica — cenuşie; prepeliţa — japoneză etc.
La cele mai multe dintre rasele menţionate se pot alege diferite varietăţi de culoare.

CATE RASE PUTEM CREŞTE
Din dorinţa de a avea şanse de obţinere în expoziţie a mai multor .distincţii pentru păsările prezentate, mulţi crescători de păsări pentru expoziţie din ţară au început să crească 2-3 sau uneori chiar 4-5 rase. Aceasta a determinat în crescătorie reducerea efectivului pentru fiecare rasă, şi desigur mai slabe rezultate ale activităţii de conservare a genotipului. De aici şi nevoia crescătorilor de procurare a unor reproducători, cu riscul introducerii la urmaşi a unor gene nedorite. Asociaţiile au tolerat asemenea situaţii sau chiar le-au sprijinit pentru a evita ca împuţinarea numărului de crescători, cauzată, de condiţiile arătate mai înainte, să ducă la greutăţi în asigurarea numărului necesar de rase în expoziţii.
Un crescător cu activitate meritorie în conservarea patrimoniului genetic, care poate expune şi furniza material avicol realmente valoros şi care este frecvent răsplătit în expoziţii cu distincţii importante se ocupă, în general, de o singură rasă, dar într-un efectiv îndestulător. El posedă cunoştinţe mai temeinice privitoare la unica rasă, de care se ocupă şi poate urmări mai exact evoluţia efectivului său. El poate organiza reproducţia astfel încât să cunoască originea şi calitatea părinţilor, precum şi modul cum aceştia îi transmit la urmaşi însuşirile, produşii obţinuţi putând fi mai sigur garantaţi pentru puritate de rasă.
În multe ţări europene, crescătorii din unele familii care timp de generaţii s-au ocupat de o singură şi mereu aceeaşi rasă, sunt înregimentaţi într-un club al celor care cresc rasa respectivă existând tradiţii de colaborare între cluburile unei anumite rase pe plan naţional sau chiar internaţional. Demne de menţionat pentru crescătorii români sunt cluburile crescătorilor de găini din rasa noastră naţională Gât golaş de Transilvania, cluburi destul de răspândite mai ales în Austria, Germania şi Elveţia, în timp ce la noi abia mai găsim câţiva crescători care au "şi" Gât golaş. Este cu atât mai grav cu cât tot mai multe firme avicole mari au preluat păsări din această rasă pentru marea productie.

CE EFECTIVE SĂ CREŞTEM
Desigur că efectivul de păsări pe care şi-l permite un crescător amator de păsări este, mai ales în perioada actuală, drastic limitat de disponibilităţile materiale. Aceasta cu atât mai mult acum când creşterea se practică în condiţii necorespunzătoare, ca cele menţionate mai inainte, şi ca urmare cheltuielile nu sunt acoperite de venituri. Pentru păstrarea nealterată a fondului de gene care caracterizează o anumită rasă sau varietate este necesar un efectiv minim care să fie reprodus anual. După uneie păreri autorizate se pare că acest efectiv trebuie să permită ca anual să se obţină noua generaţie prin produşi de la 50 femele şi 50 masculi. O asemenea lucrare, efectuată pe toate, rasele şi varietăţile existente, ar pretinde cheltuieli şi eforturi greu de imaginat şi mai ales de finanţat, aşa încât singura soluţie poate fi găsită numai la asociaţiile crescătorilor de păsări de expoziţie în puritate de rasă, asociaţii a căror activitate s-ar putea desfăşura schematic, după cum urmează: o serie de crescători deţin efective mici reproduse în efectiv închis o perioada de vreme, cu urmărire a însuşirilor prevăzute de standard; în continuare se fac schimburi de cocoşi în cadrul asociaţiei locale; periodic, consecutiv expoziţiilor şi, prin informaţiile reciproce în cadrul asociaţiilor locale, pe plan naţional şi, între asociaţiile naţionale, pe plan internaţional, se operează schimburi de reproducători, urmărindu-se prevederile unui aceluiaşi standard.
În această organizare a activităţii, crescătorul amator îşi poate pune totuşi problema efectivului minim necesar. În condiţiile actuale din ţara noastră se poate opta pentru un efectiv de 40 găini matcă, crescut în 8-10 familii de câte 1 cocoş şi 4-5 găini.
Efective mai mici, de 12-16 găini matcă reproduse în cca 4 familli de câte 1 cocoş şi 3-4 găini pot fi relativ eficiente dar impun o schimbare mai frecventă de reproducători, cu mai multă grijă pentru evidenţa provenienţei acestora.

CUM ŞI DE UNDE SĂ PROCURĂM PĂSĂRILE DE REPRODUCŢIE
Materialul de reproducţie se poate procura ca ou de incubaţie sau ca păsări de diferite vârste.
Ouăle de incubaţie sunt în general mai accesibile. Ele sunt mult mai ieftine şi pot fi mai sigur disponibile în perioadele când furnizorul nu are sezon de incubaţie. Impune însă activitatea de incubaţie şi deci posesia incubatorului necesar. Sigur poate fi folosită si cloşca, dar nu se va putea face ecloziunea individuală pentru cunoaştere a originii fiecărui pui. Este de notat şi dezavantajul de a nu avea garanţia ca ouăle procurate provin de la păsările dorite.
Puii de o zi sunt, de asemenea, obţinuţi la preţuri accesibile. Se transporta, de asemenea, uşor şi de cele mai multe ori pot fi identificaţi dacă aparţin sau nu rasei sau varietaţii dorite. Se verifică dacă s-au efectuat vaccinările prevăzute la vârsta de o zi. Puii de o zi impun pen¬tru creştere un spaţiu adecvat (puierniţă) cu instalaţiile de încălzire (eleveuze) şi atenţia cuvenită în perioada de creştere (până la 60 — 70 zile).
Puii zburaţi reprezintă tineretul în vârsta de 4 — 5 săptămâni, când sunt îmbrăcaţi cu pene atât încât să devină mult mai puţin pretenţioşi la încălzire. Oferă câteva posibilităţi de apreciere a caracterelor de rasă, pretind o mai simplă tehnologie de creştere şi se cresc cu o mortalitate mai redusă. Preţul de achiziţie este mai mare decât pentru puii de o zi, dar nu mai mult decât un sfert din preţul păsării la vârsta de începere a ouatului.
Puicile de înlocuire sunt găini imature, păsări ajunse la cu 3 — 4 săptămâni înainte de vârsta începerii ouatului; ele reprezintă categoria de pasăre ideală de achiziţionat pentru populare a crescătoriei, în primui rând pentru că se poate verifica în ce măsura însuşirile de exterior caracteristice rasei corespund standardului. Apoi pentru că acum puicile sunt la vârsta maturizării când crescătorul poate şi trebuie să dirijeze condiţiile cle creştere astfel încât să obţină păsări adulte capabile să exteriorizeze întreaga lor capacitate de proclucţie . Preţul de achiziţionare a acestei categorii de păsări este relativ mare, dar justificat prin producţia mai mare pe care o poate asigura. Trebuie să aibă incheiat programul de vaccinări.
Adulte după o perioadă de ouat permit cea mai sigură apreciere a exteriorului care le caracterizează. Preluate după un ciclu de ouat şi supuse năpârlirii forţate, devin păsări de reproducţie capabile să furnizeze tineretul de înlocuire necesar la un ouat mai mic decât al puicilor cu numai 20-25%. Pentru rasele grele, accentuat tardive, ca Brahma şi mai ales Cochinchina, pot fi acceptate şi păsările după 2 ani de ouat, producţia ceva mai redusă fiind compensată de posibilitatea examinării tineretului produs şi a dovezilor că transmit fidel la urmaşi însuşirile din standard.
Diferiteie categorii de păsări pot fi provenite din două surse:
De la alţi crescători, preferabil atestaţi prin asociaţie, care în mod normal sunt controlaţi privind sănătatea păsărilor. Este soluţia recomandabilă care permite alegerea păsărilor după exterior şi vârstă, dar şi după datele din evidenţele zootehnice şi după starea de întreţinere şi variabilitate caracterelor de exterior din lotul întreg.
Din expoziţii, prin schimb sau cumpărare ; se aleg păsările numai după exterior, fiind preferate exemplarele premiate.
Orice categorie de păsări şi de oriunde s-ar procura, trebuie să fie însoţită de documentele sanitar — veterinare care să certifice şi executarea programului de vaccinări obligatorii.


ÎN CE CONDIŢII PUTEM CREŞTE SLMULTAN ŞI PĂSĂRI PENTRU PRODUCŢIE ECONOMICĂ
Fără îndoială că există numeroşi amatori de păsări frumoase care doresc să populeze curtea locuinţelor lor cu cele mai decorative rase. Aceştia, dacă au resursele financiare necesare pot realiza frumoase crescătorii cu păsări în puritate genetică, păstrătoare a diversităţii în avicultură. În mod firesc, aproape orice rasă de găini s-ar creşte asigurându-i-se condiţii normale de întreţinere, s-ar obţine producţii însemnate de ouă şi carne care, chiar fără să aducă beneficii, ar avea meritul de a furniza familiei produse ecologice, proaspete şi de mare valoare nutritivă.
În această situaţie se găsesc şi foarte mulţi dintre membrii asociaţiei crescătorilor de păsări care se limitează la efectivele pentru expoziţie, evitând să crească şi alte rase din considerente sanitar-veterinare sau pentru a evita încrucişările întâmplătoare care ar determina pierderea purităţii raselor şi deci pierderea tuturor produşilor respectivi.
Există.şi situaţii puţin inversate, când mici gospodării familiare cresc anual pentru nevoi proprii şi chiar pentru comercializare 40-60 găini şi 100-120 pui , şi în care , din dorinţa de a creşte păsări frumoase ,se reproduc rase ca : Sussex,Plymouth Rock barat,Italiană argintie ,sau uneori Plymouth Rock alb sau Cornish . Asemenea crescători ar putea , cu puţine îndrumări să devină buni păstrători de păsări în rasă pură ,rămânând în acelaşi timp tot atât de mulţumiţi de valoarea producţiei realiza